” Există o expresie bine-cunoscută, facută să placă, pentru că se vrea înţeleaptă: “Mai bine să laşi focului ceva decât să pierzi tot”. Ei bine, nu, şi pe bună dreptate: focul este cel care nu se stinge niciodată. Ai văzut pe stradă cupluri foarte vârstnice, inseparabile, care se sprijină unul pe altul ca să poată merge? Asta înseamnă focul. Cu cât rămâne mai puţin din fiecare, cu atât rămâne mai mult din amândoi… “
Romain Gary- Clar de femeie
Pot să spun că mă număr printre puţinele persoane care iubesc toamna şi iarna, de abia aşteaptă şcoala şi vremea ploioasă.
Nu numa că scot paltoanele lungi, care dau un iz de mister, şi ghetele, ci reiau plimbările în ploaie, sub o umbrela, cu persoana iubită.
Septembrie miroase a nou început, deschide noi orizonturi şi reuneşte lumea, iar prin lume mă refer la colegii de şcoală, de liceu sau de facultate, de anul trecut, iar pe lângă asta ne face cunoştinţă cu alţi colegi noi.
Iar când frunzele prind deja culorile toamnei, parcă totul e aşa de intens, atât de frumos. Chiar dacă afară e rece, chiar dacă natura adoarme, e un nou început.
Cu această postare îmi iau rămas bun de la August, de la nopţile lungi, acele multe stele căzătoare şi de la vară; urez un bun venit lunii Septembrie.
Toată vara am căutat o carte de dragoste care să nu mă lase să o las din mână, căutam ceva nou, ceva bun de citit. Într-o librarie am dat peste Clar de femeie scrisă de Romain Gray, era la oferta, am cumpărat-o fără să îmi fac planuri că o să o citesc.
Ştiţi cum e când cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie dar ne plac, apoi mai târziu devin folositoare..
Am cumpărat cartea fiindcă îmi placea coperta şi titlul. Am ajuns acasă, am aşezat-o pe raft şi acolo a rămas până zilele trecute când din plictiseală am răsfoit-o şi am început să o iau cu mine prin oraş, iar când nu aveam ce face, mai citeam puţin.
Cartea începe cu o întâlnire întâmplătoare, pe stradă, în momentul în care un bărbat abia întors în ţară cu uşa taxiului loveşte o femeie. Reacţia ei fiind una surprinzătoare pentru el şi pentru noi, cititori. Ea îi dă adresa şi aşteapta.
La început am reţinut un pasaj ce mi-a plăcut enorm :
…nu este destul ca doi oameni să fie nefericiţi separat pentru a fi fericiţi împreună. Când două disperări se întâlnesc, pot foarte bine sa dea naştere unei speranţe, dar asta dovedeşte doar că speranţa este capabilă de orice…
Vă recomand cartea cu cea mai mare plăcere, chiar merită să vă pierdeţi timpul cu ea.
Străină printre străini,
Călătorind spre “nu ştiu unde” ,
Într-o noapte prea caldă
În luna lui August.
După nu prea multe,
Gânduri doar o mie,
Indecisă de ce va fii,
Decid să apar din senin.
A cui sunt, e un mister,
Ce rol am, e secret,
Sper să surprindă plăcut,
Căci intenţii bune am avut.
Noapte de septembrie. 